Proiect adăugat de
Titrat Cristina Georgiana
Categoria Electronică
30 iulie 2018
Descriere scurtă:
Smart Home System este un sistem automatizat pentru ușurarea activităților casnice și securizarea locuinței realizat cu Arduino compus din 2 parţi: partea de securitate cu monitorizare web şi cea automatizată de udat plantele.
Am vrut inițial să am o monitorizare web a temperaturii și a umidității cu o afișare a acestora pe LCD, dar pe parcurs am adăugat la plăcuța server buzzer-ul (care avertizează când cineva este în apropiere) și o încuietoare electrică. Senzorul de distanţă HC-SR04 este conectat la o plăcuță client care comunică cu server-ul, accesând pagina care pornește “alarmă”, adică activează buzzer-ul când o persoană se apropie de uşa camerei unde este instalat sistemul și se efectuează un joc pe LCD (acesta se stinge și se aprinde). Uşa se deschide doar când cineva apropie un card de acces, iar încuietoarea electromagnetică descuie, fiind acționată cu 12v de releul comandat de plăcuța server. Îl lipsa unui card de acces uşa se poate descuia şi prin intermediul paginii web, unde se monitorizează temperatura, umiditatea din cameră şi se controlează lumina LCD-ului care poate fi oprită sau pornită.
Declanșarea operațiunii de udare a plantelor se face automat la scăderea umidității din sol, când senzorul detectează solul uscat, iar verificarea nivelului de umiditate se poate face pe web, pe pagina principală a proiectului unde se află și indicațiile de temperatură și umiditate, dar și individual accesând pagina web de pe IP-ul plăcuței ce formează acest modul.
Pentru partea de securizare și monitoarizare web am folosit: două plăcuțe NodeMCU cu modul WiFi, una este server web, iar cealaltă reprezintă un client.
La prima plăcuță, care este un server web am adăugat:
• un senzor de temperatură și umiditate DHT11
• un LCD 16×2 care se conectează prin I2C
• un buzzer
• un releu
• o încuietoare electromagnetică 12V
Iar la plăcuța client am folosit:
• un modul RFID
• un senzor PIR
• un senzor ultrasonic de distanță HC-SR04
Iar pentru partea automatizată de udat plantele am folosit: o plăcuță NodeMCU cu modul WiFi conectată la:
•o pompa
•un senzor de umiditate a solului
•un releu pentrua controla pompa
Sistemul necesită conexiune la internet şi o reţea WiFi.
Accesări: 1.185Toate proiectele înscrise la GREPIT 11